Aripi ce cântă

Oriunde te-ai duce, nu vei fi niciodată departe.
Încearcă pe lună şi ziua o să-ţi ştiu privirea după colţ, la vest,
Iar noaptea am să blestem norii, dar zâmbetul tot ţi-l prind cu un creion,
Şi pe cearşaf l-aşez şi îl lipesc acolo unde umbra inimii se aruncă.

Încearcă să te ascunzi, acolo unde crezi că eşti de negăsit. În cutia cu mărgele din viaţă.
Bob cu bob, aleg şi visele ţi le adun, le îmbrac cu bucăţi din tine şi eşti din nou aproape.

În propriile cuvinte poţi să te îngropi, pe-o sfoară fără capăt să le înşiri şi să mă pui să aştept, să trag şi să mă prind că nu mai vii.
Dar eu dau foc fiecărui gând şi în mine creşti şi cred tot ce n-ai spus. Îţi simt sufletul în sfoară împletit.

Încearcă să te scufunzi în oceanul unui alt suflet, după un munte să aştepţi în submarin, cu pereţi groşi de sticlă.
Să ţi se pară că ai pipăit fericirea în apele negre, în care te îneci odată cu fiecare ciob pe care îl dai în schimb.
Şi aşa ascuns mai mult în moarte, eu tot te ştiu aproape. Pentru că atunci când în braţe m-ai luat ultima dată, suflarea ta m-a ars.
Şi mi-a lăsat după urechea stângă un ritm al aripilor tale.

Când vântul se întoarce, eu sunt gata, cum m-ai vrut

Vânt sucit, tu marea-o-ntorci pe dos ca pe-o şosetă,
Şi ştergi pe jos, scoici şi pietre, cu fiecare vorbă ce-o trimit în larg,
Spumă-mi ridici în ochi şi mă plezneşti cu stele lipicioase, din cerul mării adunate,
De fiecare dată când îndrăznesc să îţi spun că îmi eşti drag.
Şi-atunci încep să plâng, că m-a durut.

Revii încet cu-o adiere şi îţi ceri sarea înapoi,
Pretinzi că îmi mângâi părul, că-mi laşi ofrandă nişte peşti,
Şi mare-o faci iar cum îmi place mie
Cu valuri jucăuşe, cu frişcă şi albastru marţipan.
Şi-atunci încep să cred din nou, că tu m-ai vrut.

Pleci, uitând să-mi spui când vii şi unde te mai duci.
Te-ascunzi după o barcă, în valuri, printre nori şi pânze.
Şi marea aici te aşteaptă să o întorci, să-i pui meduzele la loc.
Te strig pe numele cel mic de vânt sucit, te chem la mal,
Să mă plezneşti din nou, să mă cunoşti cum n-am putut să fiu.
Şi-atunci încep să te ascult, că ai venit.

Răspuns

Peretele de nord e cel mai ascultător,
Îl caţăr, îl lovesc, pumn după pumn, fruntea mi-o dezmierd în tapetul cu frunze ce-l îmbracă.
Îi strig în pori, roşul mi-l lipesc de el şi respiră cu mine. Îl simt în spate.
Topogan, leagăn şi fotoliu. În toate mă primeşte şi mă dezmiardă.
Apa mi-o culege, picur cu picur şi-mi pune fluturi după ureche.
Părul mi-l strânge şi-l lasă să se prindă între frunze.

Dacă ar putea naşte crengi,
M-ar culege de pe crem şi ceai mi-ar face.
Dacă gură şi-ar deschide,
Mi-ar spune povestea ta şi a mea, muzica ce ne ascultă pe noi doi.

Dacă s-ar mişca, zid s-ar pune în faţa ta şi te-ar sfărma... bucată cu bucată,
Pentru fiecare şoaptă ce i-o spun eu,
Pentru fiecare vers născut din clanţă,
Pentru fiecare scârţâit de uşă,
Pentru fiecare strop de sânge de fluturi,
Zdrobiţi în pumnii mei, ce se deschid şi se lipesc
De cel mai ascultător perete,
Când tu nu mai ai niciun răspuns,
Pentru ochii mei şi ai lui.

Poveste cu doi îngeri

Doi îngeri au venit
Din cer să caute în viaţa noastră, să răvăşească şi să-ntrebe,
Să vadă ce pot să mai facă şi cum să-ndrepte ce-am oprit.
În drum spre visul meu de ora trei, s-au prins în gardul de la piaţă
Când fructe dulci vroiau să ia
Din saci şi-n vene
Să îmi pună, ca eu să simt cum tu îmi spui că viaţă-i doar cu mine.
Pe jos s-au scurs şi au căzut,
Şi-au încercat să prindă căpşuni şi pere înmuiate în bălţile nocturne.

Aripi de înger am spălat, în visul meu de ora trei.

Uscaţi şi-ntorşi în Rai au hotărât să vină iar,
Să termine de întrebat şi visul să mi-l schimbe.
În drum spre visul meu de azi, s-au oprit întâi la tine.
Nu i-ai văzut. Au fost prea mici, ca nişte purici şi poate chiar mai mici.
Te-au prins de deget, te-au muşcat. Ai tresărit un pic şi te-ai gândit la mine.
După o oră de pişcat, n-au reuşit să-ţi mişte decât un fir de păr rebel,
Ce ducea dor de faţa mea, ce-o mângâia când tu îmi şopteai căpşuni în ochi şi îmi puneai furnici pe sufet.

Purici de înger am hrănit, în visul meu de azi.

În primăvara Raiului, crescuţi la loc, pe măsura divinităţii lor, şi-au pus în cap să vină iar,
Sperând să prindă visul meu din noaptea asta.
În drum spre vis, s-au întrebat ce vor să schimbe şi ce să-mi picure-n pupile.
Scenariul l-au gândit pe loc, pe marginea de pat s-au aşezat şi au aşteptat.
Şi-n visul meu de ora trei, din noaptea asta, nu au intrat.
Acolo erai deja tu, cu ochii mari şi calzi, cu un zâmbet de Crăciun.
Pe piept eu îţi şedeam şi tu îmi citeai cea mai frumoasă carte despre doi îngeri
Ce au iubit.

Lacrimi de înger am atins, în visul meu din noaptea asta.

Culori întoarse în viaţă

Şi pete-ţi văd pe suflet. Galben, verde, mov, în sunet de trombon.
Te ascunzi şi alb îţi pui pe piept, ochii şterşi să mi-i încerci.
În palma ta mă prinzi, în ureche îmi taci, cuvintele le laşi prinse în mov.
Mă laşi să plec. Pe tocuri să îmi sucesc viaţa.
Mă strigi. Ieri. Azi, mi s-a părut, era o strofă rătăcită în mătase.
Te şterg cu fiecare mânecă, mă zbat în crem şi zâmbetul mi-l leg, să pot să plec.
Altă voce să îmi strige, în membranele din suflet, ca eu să cred că ai scăpat.
Şi ai zburat, de sus să mă priveşti şi soarele să-l prinzi încet cu linguriţa.
Prinse de suflet petele ţi-au rămas şi azi le văd din nou, în negru şi în alb,
La mine se întorc, de gene mi se prind şi vor să pară verzi, de parcă ieri au fost.
Le tai, le sfâşâi şi în gând le transform în apă rece, să curgă şi să plece.
Pe tine te primesc, golit de mine. Pe mine mi te dau în alb, împachetat.

Cosaş să mă fac şi verde să îţi cânt

M-am pierdut în oglinda în care m-am trezit. În ochii mei te-am văzut din nou.
Ţi-am văzut zâmbetul cu care m-alintai. Unde? În zâmbetul meu de dimineaţă erai tu.

M-am alintat. M-ai alintat. Buze peste buze. Cu capul dat pe spate, din pat, tu mă priveşti.
Eu pe covor mă las şi îţi cer din ochi să-ncerci, să mă ajungi.
Girafă să te faci, iar eu mic cosaş, să sar, să ţopăi şi să m-arăt ş-aşez pe nasul tău,
În verdele meu să mă găseşti.
De trei ori ne învârtim şi suntem înapoi, ochi în ochi, capete răsturnate,
Alegem din raft povestea de trăit. E roz şi albastru pe alocuri.
Mă întorc în cearşaf, mă caţăr, cu braţele tu mă tragi şi mă strângi şi mă aşezi ca pe un puzzle tocmai ghicit.
Mă lipesc pătrat de pătrat de carnea ta, ca să îţi arăt că sunt aici şi sunt de povestit. În viaţa ta eu mă întind perfect.
Din degetul cel mic cu care îmi alinţi pulpa-mi de carton, până în creştetul ce ţi-l sărut atunci când vrei să fugi, defect ca un tramvai, cu uşile-ncuiate.
Adormi, rămâi cu mine. Adorm şi eu pe tine. Verde îţi cânt în vis şi pete îţi văd pe suflet. Sunt eu.

În zâmbetul meu de dimineaţă erai tu.

Am să mă ung cu piatră

Câte vieţi poţi să îmi dai? Niciuna nu ai alături de tine. Mă laşi să-ţi fur însă ziua de azi şi poate cea de mâine.
Uit să respir şi mă ascund de mine în fiecare colţ pe care îl luminezi şi în care viaţa-mi pe-trece.
Picură, se prelinge, curge în nuanţe, în bălţi albastru turcoaz. Vino şi îndrăzneşte să calci aici unde-i spun vieţii să plece.
Să îşi ia picur cu picur de nebun turcoaz, să şteargă podeaua de orice pată lăsată de tine şi să mă lase pe mine, aici.
Rece, cu un zâmbet scârţîit şi roz, cu moartea învăţată pe de rost, cu piatră de jur împrejur.
Acolo, să sece orice cuvânt pe care mi-l spui atunci când mă chemi la furat.

Poţi să vii şi să fugi

Şi în sufletul meu e mai mult. Zece mii de tobe bat deodată, duduie şi pornesc galopul fiecărui cal ce-mi fuge prin vene. Sunt mii, frumoşi, voinici şi marea îi cheamă.
În gene poţi să îi simţi. Priveşte-mi ochii de-aproape şi vezi cum tremură în mine copită peste copită, cum lovesc piatra din creier. O crapă, o sfarmă şi o-nving şi lasă spuma să intre.
Şi atunci tu poţi veni, îmi poţi atinge pleoapa stângă cu degetul tău cald de om ce mă caută prin iarba crudă din care am zburat.
Îmi poţi prinde obrazul şi mâna să mi-o frângi, că am să îţi dau iar drumul în ţarcul din care caii au fugit.
Dar n-am să te încui, să poţi fugi şi tu când miile de tobe le auzi şi sufletul meu îţi cere sau îţi dă prea mult.

Tu harnic mă culegi

Mişuni prin mine ca o furnică ce se crede hazlie,
Te găsesc în fiecare zi ascuns prin celule şi îţi zâmbesc doar ţie,
Aştept să te apropii, să mi te plimbi prin creier, să deschizi fiecare uşă şi să cotrobăi, lăsând câte o fărâmă din tine pentru fiecare poveste pe care o înghit aşa cum vine, adică vie.
Creşti centimetru cu milimetru în mine, din furnică te faci stafie pe care mi-o cos şi descos de suflet, o mut, o întind şi sper că faci la fel cu umbra şi povestea mea.
Aştept un semn, să îmi strigi că-ncepe joaca!
Şi atunci îmi iau covorul de margarete şi mărar şi mă aşez la soare,
Sub ochii mei te joci cu viaţa şi-s gata-gata să îţi iubesc fiecare chiot, zâmbet, pas şi floare
Ce o rupi din zbor şi o laşi cu un sărut pe gâtul meu.