Poveste cu doi îngeri

Doi îngeri au venit
Din cer să caute în viaţa noastră, să răvăşească şi să-ntrebe,
Să vadă ce pot să mai facă şi cum să-ndrepte ce-am oprit.
În drum spre visul meu de ora trei, s-au prins în gardul de la piaţă
Când fructe dulci vroiau să ia
Din saci şi-n vene
Să îmi pună, ca eu să simt cum tu îmi spui că viaţă-i doar cu mine.
Pe jos s-au scurs şi au căzut,
Şi-au încercat să prindă căpşuni şi pere înmuiate în bălţile nocturne.

Aripi de înger am spălat, în visul meu de ora trei.

Uscaţi şi-ntorşi în Rai au hotărât să vină iar,
Să termine de întrebat şi visul să mi-l schimbe.
În drum spre visul meu de azi, s-au oprit întâi la tine.
Nu i-ai văzut. Au fost prea mici, ca nişte purici şi poate chiar mai mici.
Te-au prins de deget, te-au muşcat. Ai tresărit un pic şi te-ai gândit la mine.
După o oră de pişcat, n-au reuşit să-ţi mişte decât un fir de păr rebel,
Ce ducea dor de faţa mea, ce-o mângâia când tu îmi şopteai căpşuni în ochi şi îmi puneai furnici pe sufet.

Purici de înger am hrănit, în visul meu de azi.

În primăvara Raiului, crescuţi la loc, pe măsura divinităţii lor, şi-au pus în cap să vină iar,
Sperând să prindă visul meu din noaptea asta.
În drum spre vis, s-au întrebat ce vor să schimbe şi ce să-mi picure-n pupile.
Scenariul l-au gândit pe loc, pe marginea de pat s-au aşezat şi au aşteptat.
Şi-n visul meu de ora trei, din noaptea asta, nu au intrat.
Acolo erai deja tu, cu ochii mari şi calzi, cu un zâmbet de Crăciun.
Pe piept eu îţi şedeam şi tu îmi citeai cea mai frumoasă carte despre doi îngeri
Ce au iubit.

Lacrimi de înger am atins, în visul meu din noaptea asta.