Monday, October 24, 2011

Când vântul se întoarce, eu sunt gata, cum m-ai vrut

Vânt sucit, tu marea-o-ntorci pe dos ca pe-o şosetă,
Şi ştergi pe jos, scoici şi pietre, cu fiecare vorbă ce-o trimit în larg,
Spumă-mi ridici în ochi şi mă plezneşti cu stele lipicioase, din cerul mării adunate,
De fiecare dată când îndrăznesc să îţi spun că îmi eşti drag.
Şi-atunci încep să plâng, că m-a durut.

Revii încet cu-o adiere şi îţi ceri sarea înapoi,
Pretinzi că îmi mângâi părul, că-mi laşi ofrandă nişte peşti,
Şi mare-o faci iar cum îmi place mie
Cu valuri jucăuşe, cu frişcă şi albastru marţipan.
Şi-atunci încep să cred din nou, că tu m-ai vrut.

Pleci, uitând să-mi spui când vii şi unde te mai duci.
Te-ascunzi după o barcă, în valuri, printre nori şi pânze.
Şi marea aici te aşteaptă să o întorci, să-i pui meduzele la loc.
Te strig pe numele cel mic de vânt sucit, te chem la mal,
Să mă plezneşti din nou, să mă cunoşti cum n-am putut să fiu.
Şi-atunci încep să te ascult, că ai venit.

No comments:

Post a Comment