Cosaş să mă fac şi verde să îţi cânt

M-am pierdut în oglinda în care m-am trezit. În ochii mei te-am văzut din nou.
Ţi-am văzut zâmbetul cu care m-alintai. Unde? În zâmbetul meu de dimineaţă erai tu.

M-am alintat. M-ai alintat. Buze peste buze. Cu capul dat pe spate, din pat, tu mă priveşti.
Eu pe covor mă las şi îţi cer din ochi să-ncerci, să mă ajungi.
Girafă să te faci, iar eu mic cosaş, să sar, să ţopăi şi să m-arăt ş-aşez pe nasul tău,
În verdele meu să mă găseşti.
De trei ori ne învârtim şi suntem înapoi, ochi în ochi, capete răsturnate,
Alegem din raft povestea de trăit. E roz şi albastru pe alocuri.
Mă întorc în cearşaf, mă caţăr, cu braţele tu mă tragi şi mă strângi şi mă aşezi ca pe un puzzle tocmai ghicit.
Mă lipesc pătrat de pătrat de carnea ta, ca să îţi arăt că sunt aici şi sunt de povestit. În viaţa ta eu mă întind perfect.
Din degetul cel mic cu care îmi alinţi pulpa-mi de carton, până în creştetul ce ţi-l sărut atunci când vrei să fugi, defect ca un tramvai, cu uşile-ncuiate.
Adormi, rămâi cu mine. Adorm şi eu pe tine. Verde îţi cânt în vis şi pete îţi văd pe suflet. Sunt eu.

În zâmbetul meu de dimineaţă erai tu.