Sunday, May 13, 2012

Frunzele nu cresc din catifea

Și când mi-e dor de tine înseamnă că ai venit din nou,
Te-ai arătat, ai spart paharul în care te-am golit,
Și apoi cu ciobul cel mai mare mi-ai făcut strat lângă strat,
În inima mușchi. Și celelalte cioburi mici, le-ai îndesat ca pe semințe în rănile crustate.
Din fiecare ciob crești tu. Și dinăuntru spre afară te simt cum mă atingi, cum mă privești și îmi zâmbești.

Exiști și te repeți, prin mine.
Și când mi-e dor, tu nu lipsești. Ești în tulpinele și frunzele din mine. Înghesuit.

Dar dacă tu ai fi aici, să zicem că aș adormi și aș toci cu alte vise prezența ta din mine,
Și tu ai fi aici prin tine, rupând din aerul de lângă ochii mei,
M-ai îmbrăca în flori, pe care le-ai strivi apoi,
Petală cu petală mi-ai da cu buzele să-nghit,
În catifea să te-nvelesc, înăuntrul meu.