Thursday, November 17, 2011

Aripi ce cântă

Oriunde te-ai duce, nu vei fi niciodată departe.
Încearcă pe lună şi ziua o să-ţi ştiu privirea după colţ, la vest,
Iar noaptea am să blestem norii, dar zâmbetul tot ţi-l prind cu un creion,
Şi pe cearşaf l-aşez şi îl lipesc acolo unde umbra inimii se aruncă.

Încearcă să te ascunzi, acolo unde crezi că eşti de negăsit. În cutia cu mărgele din viaţă.
Bob cu bob, aleg şi visele ţi le adun, le îmbrac cu bucăţi din tine şi eşti din nou aproape.

În propriile cuvinte poţi să te îngropi, pe-o sfoară fără capăt să le înşiri şi să mă pui să aştept, să trag şi să mă prind că nu mai vii.
Dar eu dau foc fiecărui gând şi în mine creşti şi cred tot ce n-ai spus. Îţi simt sufletul în sfoară împletit.

Încearcă să te scufunzi în oceanul unui alt suflet, după un munte să aştepţi în submarin, cu pereţi groşi de sticlă.
Să ţi se pară că ai pipăit fericirea în apele negre, în care te îneci odată cu fiecare ciob pe care îl dai în schimb.
Şi aşa ascuns mai mult în moarte, eu tot te ştiu aproape. Pentru că atunci când în braţe m-ai luat ultima dată, suflarea ta m-a ars.
Şi mi-a lăsat după urechea stângă un ritm al aripilor tale.