Monday, October 24, 2011

Când vântul se întoarce, eu sunt gata, cum m-ai vrut

Vânt sucit, tu marea-o-ntorci pe dos ca pe-o şosetă,
Şi ştergi pe jos, scoici şi pietre, cu fiecare vorbă ce-o trimit în larg,
Spumă-mi ridici în ochi şi mă plezneşti cu stele lipicioase, din cerul mării adunate,
De fiecare dată când îndrăznesc să îţi spun că îmi eşti drag.
Şi-atunci încep să plâng, că m-a durut.

Revii încet cu-o adiere şi îţi ceri sarea înapoi,
Pretinzi că îmi mângâi părul, că-mi laşi ofrandă nişte peşti,
Şi mare-o faci iar cum îmi place mie
Cu valuri jucăuşe, cu frişcă şi albastru marţipan.
Şi-atunci încep să cred din nou, că tu m-ai vrut.

Pleci, uitând să-mi spui când vii şi unde te mai duci.
Te-ascunzi după o barcă, în valuri, printre nori şi pânze.
Şi marea aici te aşteaptă să o întorci, să-i pui meduzele la loc.
Te strig pe numele cel mic de vânt sucit, te chem la mal,
Să mă plezneşti din nou, să mă cunoşti cum n-am putut să fiu.
Şi-atunci încep să te ascult, că ai venit.

Sunday, October 23, 2011

Răspuns


Peretele de nord e cel mai ascultător,
Îl caţăr, îl lovesc, pumn după pumn, fruntea mi-o dezmierd în tapetul cu frunze ce-l îmbracă.
Îi strig în pori, roşul mi-l lipesc de el şi respiră cu mine. Îl simt în spate.
Topogan, leagăn şi fotoliu. În toate mă primeşte şi mă dezmiardă.
Apa mi-o culege, picur cu picur şi-mi pune fluturi după ureche.
Părul mi-l strânge şi-l lasă să se prindă între frunze.

Dacă ar putea naşte crengi,
M-ar culege de pe crem şi ceai mi-ar face.
Dacă gură şi-ar deschide,
Mi-ar spune povestea ta şi a mea, muzica ce ne ascultă pe noi doi.

Dacă s-ar mişca, zid s-ar pune în faţa ta şi te-ar sfărma... bucată cu bucată,
Pentru fiecare şoaptă ce i-o spun eu,
Pentru fiecare vers născut din clanţă,
Pentru fiecare scârţâit de uşă,
Pentru fiecare strop de sânge de fluturi,
Zdrobiţi în pumnii mei, ce se deschid şi se lipesc
De cel mai ascultător perete,
Când tu nu mai ai niciun răspuns,
Pentru ochii mei şi ai lui.

Monday, October 17, 2011

Poveste cu doi îngeri


Doi îngeri au venit
Din cer să caute în viaţa noastră, să răvăşească şi să-ntrebe,
Să vadă ce pot să mai facă şi cum să-ndrepte ce-am oprit.
În drum spre visul meu de ora trei, s-au prins în gardul de la piaţă
Când fructe dulci vroiau să ia
Din saci şi-n vene
Să îmi pună, ca eu să simt cum tu îmi spui că viaţă-i doar cu mine.
Pe jos s-au scurs şi au căzut,
Şi-au încercat să prindă căpşuni şi pere înmuiate în bălţile nocturne.

Aripi de înger am spălat, în visul meu de ora trei.

Uscaţi şi-ntorşi în Rai au hotărât să vină iar,
Să termine de întrebat şi visul să mi-l schimbe.
În drum spre visul meu de azi, s-au oprit întâi la tine.
Nu i-ai văzut. Au fost prea mici, ca nişte purici şi poate chiar mai mici.
Te-au prins de deget, te-au muşcat. Ai tresărit un pic şi te-ai gândit la mine.
După o oră de pişcat, n-au reuşit să-ţi mişte decât un fir de păr rebel,
Ce ducea dor de faţa mea, ce-o mângâia când tu îmi şopteai căpşuni în ochi şi îmi puneai furnici pe sufet.

Purici de înger am hrănit, în visul meu de azi.

În primăvara Raiului, crescuţi la loc, pe măsura divinităţii lor, şi-au pus în cap să vină iar,
Sperând să prindă visul meu din noaptea asta.
În drum spre vis, s-au întrebat ce vor să schimbe şi ce să-mi picure-n pupile.
Scenariul l-au gândit pe loc, pe marginea de pat s-au aşezat şi au aşteptat.
Şi-n visul meu de ora trei, din noaptea asta, nu au intrat.
Acolo erai deja tu, cu ochii mari şi calzi, cu un zâmbet de Crăciun.
Pe piept eu îţi şedeam şi tu îmi citeai cea mai frumoasă carte despre doi îngeri
Ce au iubit.

Lacrimi de înger am atins, în visul meu din noaptea asta.